cartezia

The pub

2009-04-11T11:17:00.001+03:00

Submarinul

2009-04-11T11:09:00.005+03:00

I wish i was James Bond

2009-04-11T11:04:00.003+03:00

Cornel

2008-11-13T13:49:00.001+02:00

Ma numesc Cornel si am 21 de ani. Nu stiu sa mint, n-am stiut niciodata. De un an de zile traiesc in camin cu o fata pe nume Ioana. Nu ma minte niciodata. Nu m-a mintit niciodata. Suntem un cuplu fericit, nu ca altii care se injura si se bat, pana si in public. Gasesc umilitoare situatia-n care vrei sa faci sex, te dezbraci, si-ti pute fundul. Mi s-a intamplat odata cu Ioana. Ii putea fundul. Nu am putut sa-i spun, pentru ca mi-am adus aminte ca am mers cu ea la nunta unui amic: era intr-o rochie ca de matase, foarte placuta la atingere, neagra, iar Ioana cu buzele rosii si pometii imbujorati, cu pantofi finuti cu toc, toata mirosind a mandarine (ne cumparasem un gel de dus aromat, de care eram foarte multumiti). Cum as fi putut sa-i spun ca-i pute fundul? Era dezgustatoare apropierea dintre cele doua situatii. N-am stiut niciodata ce trebuie facut atunci cand un cersetor se apropie de tine si-ti cere bani. Odata i-am dat unui mos simpatic portia mea de McChicken. Sunt sigur ca exista cel putin un om care sa cunoasca adevarul.

Ion masoara infinitul

2008-11-13T13:40:00.001+02:00

Apune soarele in dreapta unui tractor, iar Ion sta si-si ascute cutitul pe un os de taur. Legat la cap cu o esarfa rosie-vinetie el isi saruta propriile maini in semn de recunostinta. Astazi a infaptuit. Creatia lui se poate masura in milimetri, metri, secunde, litri, bani sau chiar idei. Ai putea spune ca a muls o vaca lunga de 2 m, valorand 100 RON, cu sfarcurile de 15 mm, care a dat 10 l de lapte si care i-a dat ideea de a renunta la fumat. Cum poate o vaca sa te faca sa te lasi de fumat? Isi aduce aminte Ion cum fuma, lasandu-si calcaiele sa atarne lenese pe prispa. Ion are, a avut si se pare ca nu mai are o nevasta.
Pe cat de ambiguu ar suna, asta se intampla, sau s-a intamplat. Caci Ion nu stie in ce timp e, ba chiar dupa ce a infaptuit a uitat ca e. Uitand ca e, ar fi trebuit sa uite ca a uitat. E complicat. Ion si-a omorat nevasta fiindca nu-l lasa sa fumeze. Cand gandea, el fuma. Il ajuta, si inca il mai ajuta sa ia decizii. Deciziile se baseaza pe niste interogari logice, in urma carora mintea lui Ion emitea niste raspunsuri. Unde s-o ingrop? In spatele casei. Ion oricum se apucase sa sape groapa pnt noua buda. Aia veche se umpluse. Cu cacat, evident. Decizie: o pun in groapa si ma cac pe ea. Gandindu-se ca mirosul oricum ar fi coplesit duhoarea unui hoit, si ca viermii, care oricum se fac, ar fi accelerat procesul. Ion este calm, bea ocazional, iar cand bea se joaca cu cei doi copii. Catinca si Viorel. De la streasina casei pana jos sunt 3 m.

Death is the road to awe

2008-11-13T13:31:00.004+02:00

Intalnire scurta cu moartea. Dat mana. Sarutat pe obraz. Se iese in gradina la ceai. Discutam incet, ferit, despre Moartea Dlui Lazarescu. Moartea imi spune o ghicitoare. Radem. Imi arata cu degetul un copil. Imi doresc sa fie o anecdota. Nu e. Continua. Raguseste. La semafor e rosu. Ma intreaba: "Nu te dor plamanii de cat ai respirat atatia si atatia ani?". Ma uit in ochii ei, fara sa-i raspund nimic. Se fastaceste. Tacere. Se ridica, ma ridic. Ma saruta pe frunte, ma mangaie pe cap. Pleaca. Intreb: "O sa te mai vad?". Se intoarce si-mi face cu ochiu.

Insomnia

2008-11-13T13:28:00.001+02:00

Ai vazut vreodata cum cade un apus de la etajul doi?

Se scurge pe linistea uda a ferestrelor, zburand peste fetele oamenilor obositi de atatea si atatea vieti traite, regurgitate, reincarnate.

Cade si moare un om, nu-mi pasa. Apune soarele. Se naste altul.

Te rog sa nu ma reduci la tacere. Nu-mi aminti de lumea ta si de cascavalul pane, cu accent pe e. Mai lasa-ma un pic. Un minut, sa-mi scriu gandurile care-mi ard pielea capului. Am febra. Mor si nimeni nu ma stie. Inca o gura de aer si un cuvant, e tot ce vreau.

- Nu mi-e foame..
- Ia ma, stiu ca esti lihnit..ia si nu mai fa pe orgoliosu’
- Nu-i vorba de orgoliu. Ti-am zis ca nu mi-e foame.
- Daca vrei sa mori, e treaba ta. Dar eu vreau sa scap d-aci, si fara tine nu pot..
- Mi-e rau, ma, lasa-ma. Imi vine sa vomit..nu pot.
- Ti-ai luat pastila azi?
- Da..
- Nici un efect?
- Nu..
- Sa-i fut in gura. Suntem redusi la tacere si apoi drogati ca sa ne tina in viata.
- Mai taci dracu cu cacaturile tale “francmasochiste”. Nu e nimeni in spatele cortinei. In pula mea, intelege asta.
- Crezi ce vrei, o sa fi surprins sa vezi cum ei descopera adevaruri punandu-ne pe noi in acest labirint imputit cu o bucata de cascaval la iesire. Ca pe cobai, ca pe niste sobolani!
- Mda.. Deci tu ti-ai omorat mama pnt ca te-au pus ei. Cacatule. Din cauza ta suntem aici.
- AIA NU ERA MAMA! Era altceva.
- Era ma-ta! Era roscata, cu riduri pe frunte si fara un ochi. Cum pula mea poti sa zici ca nu era ma-ta? Era maica-ta… Si ai omorat-o!
- Cateodata am impresia ca nu suntem frati…
- A, da? Omora-ma si pe mine…
- Taci..se aude ceva. Shh!

O raza de lumina scruta timid pamantul dezvaluind membrele cangrenate ale unui soldat mort. Viermi. Pamant umed. Miros de pamant si sange. Gandaci, rame, praf de pusca, luna rosie.

- Unde te caci in razboi?
- Cum adica?
- Adica ce faci, iti dai pantalonii jos si te caci in transee langa soldati? Unde te caci? Daca iesi afara te vei caca mort. Unde te caci in razboi?
- Te caci in gand. Taci. Se apropie.
- O sa-l omori.
- Da.
- Cum?
- Ii dau cu leuca-n cap. Il leg si il trag in transee. Apoi il mancam. Stam aici, nu iesim.
- Te-ai mai gandit la ea?
- Nu prea..mi-e prea frica de imediatul din noi ca sa ma mai gandesc la posibil.

Bocancii lasa urme adanci si moi. Se inunda imediat ce ridici piciorul. Cu apa si sange. Apa si noroi.

- Mama ce greu e!
- Trage, trage-l de picioare. Se mai apropie unu.
- Uh..
……………………………………………………

- Aseara m-am sarutat cu ea, a fost asa o experienta!
- Cu cine?
- Cu ala… si arata spre fata livida si desfigurata a lu’ Cristina de la 2.
- Esti bolnav. E moarta de 2 zile.
- E care pe care!, nu?
- E care pe care.
- Scuipa-ma!

Ii trase o flegma in fata.

"De l'inconvénient d'etre né"

2008-11-13T13:26:00.000+02:00

-Poti sa vezi dincolo de gaura asta?
-Nu, e intuneric.
-Si frig…
-Si frig!
-Ce vrei sa facem? Sex?
-Nu, ca sunt nemancat.
-Si ce legatura are?
-Are. Nu am destula putere..
-Nici de-o mangaiere?
-De o mangaiere am resurse..
-Mangaie-ma!

Afara ningea cu liniste. Iar vantul batea din directiile celor patru zari.

-Crezi ca impresionezi pe cineva?
-Ce pula mea tot bati campii acolo?
-Ce pula mea! CE PULA MEA! Asta stii sa zici mereu..
-Pai altceva nu am.
-Esti o pula.
-Da-te-n…
-Esti nemancat!

Mosul se apleaca cu ochiul in dreptul gaurii. Era zbarcit. Vinetiu.

-‘tu-i maica ma-sii, ce faceti voi acolo mai copii?
-Murim taica…
-Cum ma tataie muriti? De ce, de dragoste?
-De foame tataie, si de frig. De dragoste am murit de mult..
-Pffff… chicoti in ras copila.
-Pai futu-i Cristosii ma-sii, va scoate tata mosu d-aci indata.

Se indeparta si-si roti toiagul in aer lovind cu putere piatra. Cateva franturi de piatra cazura in palmele ei. Le stranse la piept, sarutandu-si mana.

-Ma tataita, cati sunteti acolo?
-Doi tataie..
-Da..eu sunt fata.
-Nu fi proasta, si-a dat seama…doar n-oi fi girafa.
-Pula ce esti!

Pasii mosului se indepartau usor.

-Tataieeee.
-Vine taica. Tineti-va de cald.
-Nu-mi mai simt mainile…

Levitau luminile de pe cer, indiferente. Se auzeau pasi. Mici si desi. Troznea pamantul inghetat sub ei. Lumanarea arunca umbre de fluturi, iepuri si lupi.

-Termina, esti ridicol… Nu stii sa faci.
-Taci. Se aud pasi.
-Tataiieeee.

Piatra incepu sa vibreze sis a trozneasca sub loviturile puternice. Dupa cateva minute loviturile au incetat. Ochiul vinetiu se holba prin gaura.

-Ma tataie, eu n-am putere pentru tarnacopul asta… Ma duc sa-mi iau fecioru de acasa.
-Tataie, asculta-ma…nu e timp..te rog sa mai incerci..o vezi? A adormit. Nu e bine tataie..o iubesc si nu e bine. Tremura si buzele-i sunt vinete.

Dimineata era cetoasa. Cativa flacai bubuiau de zor cu tarnacoapele in piatra.

-Nu-mi mai simt bratele…
-Vezi in ceata?
-Nu-mi mai simt mainile..
-Vezi in ceata?
-Nu pot sa strang pumnul…nu pot..
-Dezbraca-te!
-Uita-te la Frunze. Uita-te la martiri. Noi suntem frunzele ce cad..

Frunzele nu cad. Frunzele mor.

-Stai cuminte, nu te mai misca. O sa strici poza.
-Tu nu mai chicoti, fa poza odata..

-Fa dragoste cu mine…te rog.
-Poftim?
-Te rog..
-Esti nebuna..nu e ca-n filme..nu vezi ca d-abia mai respiri. Eu nu ma pot misca.
-Vino!
-Imi crapa capul…

Piatra se zguduia ca posedata. Cadeau franturi din ea peste ei. Erau imbratisati. Se sarutau. Tataie fuma si sorbea cu nesat dintr-o sticla de palinca. Cateva babe isi faceau cruce si blestemau piatra. Preotul citea dintr-o carte veche, iar un caine ii lingea cizmele lu’ Ion.

Amurg

2008-10-29T13:57:00.000+02:00

Dragilor,

Asta e ultima mea amprenta pe care o voi lasa pe mazga acestei lumi fetide, ca om unic si ca principal detinator al unui singur adevar. Astazi hotararea mea de a-mi pune capat zilelor a venit ca un ecou surd al linistii din mine. Nu cer despagubire morala nimanui pentru ce are sa mi se intample, si va rog sa nu speculati motivele sinuciderii mele. E important ca sa luati acest act ca atare, si sa nu-l intinati cu presupuneri pretentioase, astfel stricandu-i sublimul. Pentru ca, e nevoie de sublim ca sa te omori. Celor cateve persoane dragi din viata mea le doresc ca la inmormantarea mea sa-si dea seama de pragmatismul de care am dat dovada, nu numai in timpul vietii, ci si ducand la bun sfarsit acest ritual al sinuciderii. Singurul meu regret e ca nu am nici un regret. Spun asta, si punctez textual, ca numai metoda asta mi-a mai ramas, din nou, ca nu as vrea sa dati conotatii mistice mortii mele. M-am omorat pur si simplu. Ma voi omora pur si simplu. Fara motive, fara intrebari, cu doar un singur regret in suflet. Daca pot numi suflet ceea ce a mai ramas din mine. Daca nu suflet, atunci minte, ca fabrica de emotii si afecte. Dar nu mai conteaza nimic acum, in pragul despartitii de lumea sublunara. Ma incearca o singura emotie: daca voi defeca in timpul spasmelor si ma vor gasi mort in cacat? Mi-am luat masuri de precautie si am cumparat o sfoara groasa, ceva in genul aleia cu care-si ancoreaza pescarii barcile la mal si am facut o clisma inainte, eliminand tot, ca la o operatie de apendicita. E o metoda comuna de sinucidere, cele de trebuinta fiind uzuale si usor de gasit, fata de o arma sau otrava. Am calculat si caderea, ca sa evit decapitarea. Si, normal, ca sa-mi usurez moartea prin frangerea gatului la nivelul vertebrelor cervicale. Vreau sa raman intact dupa moarte, curat, sa nu-mi fie rusine cu lesul meu. Si, mai ales, sa nu le fie rusine celor din familie, care-mi vor gasi corpul inernt, in podul casei. De aceea m-am imbracat in camasa, pulover si pantaloni de stofa. In picioare mi-am pus pantofii pe care i-am purtat la cununia civila a fiicei mele, pe care se pare ca nu mai ajung s-o vad in fata preotului. Oricum partea “teologala” a casatoriei mi se pare perversa si de prost gust, mai ales cand miresei i se sugereaza ca trebuie sa faca copii precum Rachela. Adica, cum? Cred ca as mai fi avut de oferit cate ceva lumii, tinand cont ca eram pe pragul de a descoperi leacul pentru o boala ce a decimat omenirea de-a lungul secolelor. Dar m-am oprit si m-am decis sa ma omor, tocmai fiindca nimicul nu se poate prelungi, nu poate fi cuantificat, iar anii in plus de viata pe care i-as fi salvat probabil ca nu faceau decat sa-mi intareasca convingerea ca nu poti prelungi inevitabilul, si ca nu conteaza cum mori si de ce mori, ci conteaza cum ai trait sau pentru ce ai trait. Sensul vietii mele a fost sa-i dau un sens. Daca am reusit sau nu, prin excludere, am dat un sens.
Gasesc neinteresanta optiunea de a trai in umbra unui pacat cosmic care a dus la aparitia noastra, ca oameni. Astfel ca, la varsta de 45 de ani, gasesc singurul adevar valid si unic: viata e apanajul adulterin al neputintei omului. Imi curm suferinta cu gandul la vartejul unei lumi in destramare, cu candul la fete de oameni obositi, la genunchi insangerati, la razboaie si copii arsi de vii, la tine si la fiica noastra. N-as fi vrut sa te pun in lista asta, dar moartea si iubirea sunt cele mai statornice constante ale vietii. Te iubesc.

Andrei Dumitrascu

PS. Am bagat eu untul in frigider.

Scurgere de lumina

2008-10-28T16:15:00.002+02:00

..pnt Visan Cuceritoru, de la Piele zis Sageata.

“Este oprirea rapida a vietii. A functiilor vitale. Ai 3 – 4 minute. Ai trei sau patru minute sa-l intalnesti. Se intampla numai in conditiile astea: trebuie sa fie in moarte clinica. Moarte subita. Oprirea rapida a vietii. Stop.”

Nu-l interesa lumea, si pe cat de mult cei din jur il priveau, unii mirati, altii compatimitori, altii cu batjocura, el reusea sa treaca frivol peste prejudecatile oamenilor. Nu se gandea, nici nu s-a gandit vreodata, ca oamenii ar putea sa-l faca sa renunte la felul lui de a fi. Oricum nu era nimic ciudat in a fotografia un caine lovit de o masina, in lumina blanda a apusului care se cobora aproape parintesc asupra blanii brune-rosiatice a cainelui, care se misca usor, dar nu fara vreo semnificatie, in bataia unei adieri de toamna. Ba chiar unii batrani ce stateau in poarta si discutau despre compensate l-au luat la rost, pe motivul ca “Il bate Dumnezeu!”. Sau alt’data, cand, desi ploua, a iesit din casa sa faca poze unui betiv care cazuse cu capu de asfalt si, lungit cat o pomana, cu sangele siroindu-i din cap, horcaia incercand sa traga cate o gura de aer, ca dupa un efort prelungit. De la geam avea vedere catre strada, si mai ales catre intersectia unde era amplasat strategic un birt, pentru soferii de tir si betivii din comuna, care obisnuiau, si unii si altii, sa viziteze acel lacas si, ocazional, sa se ia la bataie pe motive felurite si foarte exotice. Unii ar spune ca nu e cine-stie-ce, ca asta se intampla frecvent, ba inca si la “case mai mari”, insa pentru un fotograf acea microsocietate era preludiul unui portofoliu al emotiilor umane, si nu numai. Cu toate acestea se simtea ingradit, si se obliga singur sa gaseasca situatii la limita, fie ele scarboase, fie de un frumos dumnezeiesc, care sa taie rasuflarea oricarui om. Probabil din cauza asta atrasese asupra lui o aura funebra, cateotada de-a dreptul infricosatoare, care actiona ca un fel de scut spiritual intre el si lume.

“Tu de unde stii? Tu ai vazut?”
“Da!”

Oprirea brusca a vietii. Soc. Emotie. Moarte subita. Se gandea numai la asta. La ce auzise. Incepuse sa-si inchipuie fel-de-fel de scenarii, mai mult sau mai putin probabile, care implicau un demers fotografic la granita dintre viata si moarte. Ii trebuia doar un om care sa moara. Sa fie dispus sa moara. O serie de evenimente, biologice, metafizice, n-ar fi contat, care sa duca la moartea unui om in prezenta lui. Dar trebuie sa moara subit. De aceea probabilitatea ca sa se intample asta, ca si act medical, era foarte rara, daramite sa se mai intample si in prezenta lui. Citind ca moartea subita poate fi provocata si de o emotie puternica, un soc, incepuse sa pandeasca batranele din sat, pe strada, noaptea. Desi e posibil sa fi functionat, dac-ar fi iesit dupa stalpul din fata portii lu’ Zbanghioaica, si ar fi tipat cu putere la o baba, cu intentia de a o speria de moarte, noaptea i-ar fi imputinat si ingreunat misiunea de a fotografia. A incercat totusi, intr-o seara, sa sperie doua batrane, dar se pare ca aveau inima puternica si, mai mult, au pus si mana pe cate o piatra azvarlind-o dupa el. Plus ca s-a chinuit si si-a rupt pantalonii sarind intr-o gradina, sa scape de batrane, care s-au pornit sa urle prin sat cum ca le-a atacat,cu gandul sa le violeze, un barbat care parea, dupa spusele lor, ca seamana cu baciu din sat. Se stia despre baci ca e capabil, dupa ce a fost prins sodomizand o capra. A doua zi politia era la stana. Altadata, pandind copiii care se duceau sa faca baie la rau, dupa o noapte ploioasa, a sperat sa se inece vreunul, si se gandea cum l-ar fi tras la mal, si ar fi asteptat sa moara. Ba inca se apucase sa citeasca din ghidul de prim ajutor din trusa medicala din Dacia 1300 a lu’ tata-sau, despre metodele de resuscitare si mentinere a functiilor vitale in diverse situatii. Se gandea ca va putea determina cu precizie cand inceteaza viata. Luase in calcul si cele 3 – 4 minute. In ciuda eforturilor facute nu reusea sa gaseasca o solutie. A fost pana si-n spitale, stand pe langa camera de garda unde erau adusi pacientii la urgente, sperand sa moara unul pe targa. Dar multi mureau in camera de garda. Ieseau acoperiti de acolo. Apoi s-a gandit sa ocheasca un cersetor, sa-l urmareasca, sa vada unde-i e barlogu si sa-l omoare. Isi facuse planul destul de minutios, mai ales la partea cu moartea, trebuia sa moara subit. Sa nu mai respire, sa nu ceara indurare, sa nu mai miste. Dar nici dedicatia lui paroxistica fata de aceasta idee n-ar fi putut sa-l determine sa faca o crima. Astfel ca, intr-o zi, si-a montat aparatul pe trepied, langa treptele din fata casei, l-a setat pentru declansare temporizata, la 10 minute: in doua minute ar fi fost sus pe casa, in 3 minute s-ar fi pregatit (se gandise la marja asta de eroare dat fiind ca alegerea constienta a mortii nu era tocmai un lucru usor), iar in alte 5 minute, calculand dupa cazatura in cap pe care vroia s-o ia, ar fi fost in agonie pana in momentul mortii, cand aparatul s-ar fi declansat. Desi in mintea lui toate erau clare, inca mai ezita gandindu-se la durerea ce o va lasa parintilor, dar se consola cu ideea ca, daca va functiona, parintii vor vedea poza si se vor linisti. “Totul o sa fie bine!”

Crapatura din craniu lasa sangele sa se prelinga pe ciment in rotocoale. Parintii lui, cu fetele zbarcite de emotie, se pusera in jurul sau, ca la un priveghi autentic, gesticuland dupa ajutor, tipand si exprimandu-se cum puteau mai bine in contextul situatiei. Totul parea ca se desfasoara in reluare pnt el, care privea de jos aparatul, zambind si incercand parca, in toata agonia mortii, sa-si linisteasca parintii cu candoarea fetei lui schimonosite de cazatura. Cerul era pe sfarsite. A ridicat sfarsit mana, intr-un ultim spasm al impulsurilor electrice specifice vietii, aratand spre aparat.

Poza, inramata, prezenta un baiat, de vreo 17-18 ani, intr-o balta de sange, un barbat si o femeie care se uitau fix in lentila aparatului, si o pata alba, undeva sus, iesind parca din cadru. Cei de la laborator au zis ca e o eroare de aparat: scurgere de lumina.

Cornel si dragostea

2008-10-27T21:28:00.007+02:00

Mi-a scris cu ultimele puteri, aducandu-mi aminte de perioada copilariei si a nesfarsitului lan de grau prin care ne alergam. Imi scria si plangea, lacrimile ei spargandu-se in sunete de pian peste coala de hartie, nescrisa, alba, rece, infinita. S-a pozat si a pus poza in plic: era vesela, cu parul alunecand pe umerii goi. Isi rodea unghiile in timp ce se gandea ce sa-mi mai scrie, isi trecea mana prin par si ofta, scotea limba si desena pe marginea hartiei linii frante, litere ingrosate, se freca la ochi si radea. Scria curprinsa parca de-un demon hipergrafic, taia fraza in detalii mici, povestind cum s-a lovit la mana si a durut-o, a plans si a adormit, ca mai apoi sa viseze cum din mana ei ieseau fluturi. Si tot asa. N-am inteles mare parte a scrisorii ei, dar eram fericit ca am inteles esentialul, ca inca ma iubea si ca ar fi vrut sa se intoarca in camera noastra de tortura, sa ne uitam la cat de pestriti sunt oamenii si sa radem in intampinarea lucrurilor rele, a tristetilor, a regretelor. Citeam si parca auzeam o vioara, cateodata un pian, o orchestra intreaga in spatele unor cuvinte scrise cu atata si atata dedicatie. Citeam si-i simteam buzele, ma saruta. M-am oprit la un moment dat ca faceam pe mine, am luat scrisoarea cu mine. Ma intreba daca imi mai aduc aminte de seara cand ne-am cunoscut. I-am raspuns ca da, da!, cu tot cu peripetiile ei. Imi spune ca la ea e noapte, si ca noaptea acolo e precum adancimile unui ocean. Se vad doar oameni cu branhii gravitand in jurul ferestrelor intr-o tacere de sepulcru. Imi spunea asta. N-am inteles la ce se refera, oare era o metafora? Niciodata nu m-am priceput sa analizez cuvintele ei. Nici nu inteleg de ce ma iubea, poate tocmai de asta. Cu toate astea, eu nu-mi puteam scoate din cap corpul ei. Nu puteam intelege cum poate sa moara o fata cu un fund atat de fain. Cum, o sa moara cu fund cu tot?

As fi vrut sa-i pastrez macar fundul, bombat si fertil precum dealurile copilariei noastre.

Cel ce plange

2007-08-27T15:52:00.001+03:00

Ai ochi sa vezi? Ai ochi sa plangi? Cacat! Mars in pula mea si bovarizeaza in sala de asteptare. Arta nu-i decat un motiv.

Regie

2007-08-27T15:34:00.001+03:00

08:00. Liniste. Raza de soare, “pusa” foarte convenabil in mijlocul camerei. Praful se misca dupa un algoritm complex si lasa loc de interpretari melancolice asupra situatiei. Care dealtfel era destul de banala. Ea sforaie. Nu situatia, ea. Ea prietena lui, fiica lui, sora lui. Sau ma rog. Ea a inceput sa sforaie. Era liniste pana-n momentul ala. Stand pe fotoliu, cu un buchet de flori in mana, ma gandeam la viitor. Luminile erau aranjate in urmatoare configuratie: 2, 1, 2. Nu e neaparat nevoie sa va spun ca eram indragostit de ea pana-n maduva oaselor. Pana acolo unde dragostea incepe sa doara, ca o infectie urinara. Sa usture. Sa nu te lase sa dormi. Sa stai cu orele si sa o astepti sa se scoale. Ea sforaie. Nu sforaia pana acum, dar in dimineata asta sforaie. Sau poate nu sforaie ea, ci barbatul de langa ea. Nu stiu, nu-mi dau seama. Mi-as face o cafea, dar mi-e teama ca-i scol. Pe ea o. Gramatical. O scol. As putea sa ma bag langa ei in pat, usor, fara sa simta. S-o iau in brate macar, ar trebui sa fie calda. Sau s-o dezvelesc un pic sa i se faca pielea de portocala. Apoi s-o iau in brate. Asa rece. Cineva trece in patru labe prin fata mea. Are sau avea fata acoperita de par. Aud soptind: “Nu intra in cadru!!”. Trece. Se pierde in hol, se ridica si iese pe usa. Intra un tip. Scund. Se duce in bucatarie si se apuca sa scoata de acolo mobila, vesela, tot. Face un zgomot infernal. Nu se scoala. Ei nu se scoala. Tepeni, ca prinsi intr-un rigor mortis. Mi se zbate ochiul. Ma uit in tavan, ma uit la ei. In stanga, in dreapta. Sentimentul de angoasa ca in asteptarea unui eveniment de calibru cosmic. Ca si cum lumea ar sta sa se nasca. Si apa care-ti curge din nas, praf care se aseaza pe tine. Izvor.

La scaldat

2007-07-31T14:31:00.000+03:00

Fcuk Orange

2007-03-12T14:35:00.000+02:00

Orange, mars la cacat! Eu merg pe rosu..

Whispering wind

2006-07-11T20:46:00.000+03:00

Like the whispering wind you sent to me
Like the hopeless time you gave to me
I watched your dreams all slip away
I watched your dreams all slip away

....................................................................

Let the whispering wind come lift us away
Let it push us apart if we wish to stay
You're my sweetness, my baby, my love for all time
Like the whispering wind it makes you all mine

Blanda reinventare a lui Eros

2006-07-10T20:11:00.000+03:00

Cand visul isi rosteste ultimele cuvinte si cearceaful se pietrifica intru forma ei. Si mirosul dainuie subtil pe aripi de lepidoptere nocturne care strabat fantasmagoric camera difuza. E liniste in visul meu, e liniste si sinus. Unduindu-se pe traseul unei functii matematice. Sexul e matematica. E calcul.

Astragal si Calcaneu

2006-07-10T17:57:00.000+03:00

Astragal si Calcaneu - parc-ar fi doi eroi dintr-o mitologie exotica. Doi eroi care ne poarta pe drumuri hotic de matematic calculate. Ca si picatura care-mi gaureste sistematic cortexul, cazand cu precizie chirurgicala in acelasi loc blestemat de pe pervazul de metal al ferestrei mele. Numai cand ploua, evident. O sa revin...

Iti ploua a rosu peste umeri insoriti si inmiresmate ganduri care aluneca in ritmuri de moarte pe pervaze ruginite.

Arhiva de ganduri

2006-07-10T08:01:00.000+03:00

E frumos in apropierea ei. E ca si cum eu sunt un print si ea o printesa rapita. Lights de la Archive e geniala.

Eforie Sud, plaja cu scoici putrescente. La apus.

In abis

2006-07-09T20:35:00.000+03:00

Exista totusi o voluptate cliseistica in privitul valurilor care se sparg alegoric de plaja plina de scoici in putrefactie. Te prefaci ca nu esti ca altii, ca tu chiar privesti si meditezi si-ti asiguri un fals confort cerebral admirandu-ti micimea in fata gigantului lichid din fata ta. Senzatia de mic-mare care te incearca psihotic in orele tarzii din noapte cand creieru-ti refuza invitatia catre subconstient si levitezi prins intre doua lumi. Intre femeia-n verde si tine e un loc gol. Plin cu pasi. Dac-as continua as pica inconstient in pacatul falsei notorietati: sa fi facut public. Ca un canal deversor care-si scuipa mizeriile in mare, asa si tu aici. Pestilenta verbala sau cum sa te "caci" pe internet. Si totusi mi-am apropiat ochiul de vizor si am cadrat cu intentia de a fi auzit aici, acolo si acum. Marea poarta sutien anul asta.

Sa fi tu insuti e neinteresant! Am descoperit blog-ul, ca si altii tigarea de marijuana.